#WOW! Ce cool e apa!

Suntem pe cale să lansăm trusa de experimente cu tematica apei, astfel încât copii de la 6 ani să se poată bucura de ştiinţă într-un mod interactiv şi distractiv. Trusa va conţine materialele necesare şi un ghid pentru a putea duce la capăt experimentele de fizică şi chimie. Un cadou perfect pentru cei mici, numai bun pentru trezirea gustului faţă de ştiinţă. Iar ca acest lucru să fie posibil, noi avem nevoie de doar 7 000 de lei. Pentru a ne afla povestea citiţi continuare.

Grupul nostru ţintă sunt copiii de 6-14 ani şi părinţii acestora. Prin Fabrica de Experimente se doreşte aducerea întregii familii în cadrul unei activităţi de învăţare unice, astfel copilul nu îşi va mai petrece timpul liber uitându-se doar la televizor, ci învăţând ceva folositor pentru viitorul lui. În ceea ce îi priveşte pe părinţi, aceştia au ocazia să petreacă timp de calitate cu prichindelul lor, fără să se complacă în activităţile obişnuite (mersul în parc, mall, film).

Trusa de experimente pentru care noi vă cerem suportul pentru a o putea lansa se numeşte „#1WOW, ce cool e apa!” – un kit de 17 experimente ştiinţifice pe care să le poată realiza orice copil curios. Trusa aceasta este un produs diferit de celelalte prin faptul că va avea un preţ accesibil şi va cuprinde materialele necesare realizării experimentelor propuse, inclusiv o cărticică cu explicaţii pe nivele de dificultate şi aplicaţii practice pentru fiecare experiment în parte. Aceasta garantează şi accesul la video-urile explicative de pe site, în care sunt prezentaţi toţi paşii de urmat pentru o reuşită sigură a experimentului.

Practic, trusa va funcţiona în modul următor: copilul va dispune de toate resursele pentru un mediu bun de învăţare, având toate elementele esenţiale la dispoziţie: materialele pentru efectuarea experimentelor, o cărticică cu explicaţii şi video-uri pentru fiecare experiment. Astfel indiferent de modul în care copilul învaţă (vizual, auditiv, kinestezic) acesta va fi capabil să preia maximul de informaţii. Acesta este tipul de învăţare completă şi recomandată pentru a asigura învăţarea calitativă a unor noţiuni.

One thought on “#WOW! Ce cool e apa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.